Animal Society a vaccinat antirabic într-o singură zi, la foc automat, 250 de câini de la Adăpostul Speranța. A fost un efort de echipă extraordinar, cu rezultate pe măsură.

Cu această ocazie, ne-am reamintit (pentru a câta oară?) cât de frumoși sunt câinii maidanezi. Nu doar că sunt cei mai inteligenți, mai amuzanți, mai originali și mai iubitori dintre câini. Asta știam deja. Dar, după gustul nostru cel puțin, sunt și cei mai frumoși. Vin în toate mărimile, culorile și temperamentele. Sunt, toți și fiecare luat separat, niște comori care așteaptă să fie descoperite și iubite. Nu există doi la fel nici ca înfățișare, nici ca personalitate, nici ca relație pe care o dezvoltă cu așa-zisul stăpân; de fapt, e prietenul. Orice astfel de relație cu un maidanez este, după cum orice mândru posesor de câine de rasă comună știe deja, absolut unică și, evident, specială.

 

Ne bucurăm cu fiecare ocazie să ajutăm acești câini ai nimănui să fie mai sănătoși. Dar ne-am bucura mult mai mult să aibă toți o familie a lor. Dacă vreți să fiți voi familia lor, găsiți sute ca ei și încă mult mai frumoși, la Speranța.

Share this post