Zeci de mii de ani de conviețuire cu omul au făcut ca o viață ”normală” și naturală de câine să însemne un singur lucru: o viață alături de o familie a lui. Orice altă situație, fie că vorbim de adăposturi de câini sau de trăit pe străzi, în păduri la margini de sat, pe lângă blocuri ori în curți de companii, NU este una în care un câine să se simtă confortabil sau împlinit.
Câinele nu a apărut, din păcate, ca să poată supraviețui ca animal independent. Era independent, practic, doar în vremea în care era încă un animal sălbatic – un lup. Din momentul în care a devenit câine, însă, el a devenit strict dependent nu doar de oameni în general, ci chiar de un om al lui în particular. Autorii de specialitate remarcă de altfel că, deși încă seamănă în multe privințe, câinii și lupii diferă fundamental dintr-un punct de vedere: lupii sunt animale inteligente care își caută singure soluțiile, când se confruntă cu diferite probleme, fără să caute ori să ceară ajutor; câinii, pe de altă parte, sunt la fel de inteligenți, însă puternic condiționați să-și folosească inteligența pentru a cere ajutorul unui om, nu pentru a-și rezolva ei înșiși problema.
Într-un adăpost cu câteva sute de câini și doar o mână de angajați, șansele ca oricare dintre acei câini să primească atenția și grija de care are nevoie, ca să se simtă câine cu adevărat, sunt aproape inexistente. Cui pot să ceară cei 550 de câini din adăpostul Speranța să îi ajute cu tot felul de lucruri de care au nevoie, fizice sau afective? Chiar dacă acei câțiva angajați ar fi supereroi și ar munci 20 de ore pe zi, tot nu ar avea timpul necesar să creeze relații strânse și fructuoase cu fiecare dintre câinii adăpostiți. Din păcate, în România este încă o situație comună cea în care un câine ajunge în adăpost de tânăr sau chiar de pui și moare tot în adăpost, de bătrânețe, practic fără să aibă habar ce ar fi putut fi viața lui, dacă și-ar fi trăit-o conform propriei naturi. În plus, gândiți-vă că cel puțin pe stradă sunt liberi. În adăpost își petrec majoritatea timpului închiși în spatele unor gratii. Și nu doar la oameni închiderea după gratii înseamnă pedeapsă, să știți. Și câinii simt o la fel de mare nevoie de libertate și o la fel de mare înfrângere a spiritului atunci când sunt închiși (sau legați).
În concluzie, nu putem decât să vă rugăm să ne înțelegeți și să țineți cont de opinia noastră: NU salvați un câine aducându-l în adăpost, deoarece adăposturile sunt cel mult soluții temporare, preferabil de scurtă durată. Salvați un câine doar luându-l acasă și făcându-l câinele vostru sau găsindu-i o familie care să îl facă al ei!
