”Porcii” cu două picioare și prizonierii lor din cuști minuscule, ”oamenii”

Masacrul porcilor (fie ei domestici ori sălbatici) cauzat de incompetența și nepăsarea autorităților române ne ridică o problemă mai gravă și care ne oferă o rară ocazie să ne uităm adânc în noi înșine. În majoritatea limbilor, să fii ”porc” este un termen peiorativ, termenul e folosit în sensul său figurat aproape exclusiv ca jignire. Pe când să fii ”om” e aparent de bine. Dar aceasta este marea păcăleală a câtorva mii de ani de ”umanism”, accentuat în ultimele secole.

UMANÍSM s. n. 1. Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în rațiunea umană. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

Ați putea crede că, așa cum ”să fii om” e o calitate, să fii umanist e, de asemenea, un lucru de dorit. Adevărul este însă că umanismul este cea mai crudă și mai îngrozitoare doctrină, una care domină lumea și tot ceea ce o guvernează.

În timpul și în numele umanismului, oamenii au exterminat majoritatea speciilor de animale sălbatice cu o eficiență de care nici asteroidul care a omorât dinozaurii nu a fost capabil și au încurajat creșterea animalelor domestice. În prezent, circa 80% dintre animalele care populează Terra sunt domestice. Dar să considerăm că sunt norocoase e o greșeală umanistă, adică deosebit de crudă și arogantă. Problema animalelor sălbatice este că le omorâm. Dar ele sunt cele norocoase, de fapt, prin comparație. Pentru că moartea este cea mai mică problemă a majorității animalelor domestice. Torturarea lor în timpul vieții este, de fapt, ceea ce îi transformă pe umaniștii oameni într-o abominațiune a naturii.

Dăm cuvântul lui Yuval Noah Harari, autor al best-seller-ulrilor ”Sapiens” și ”Homo Deus”:

”Din nefericire, oamenii le provoacă o suferință enormă animalelor de fermă pe diverse căi, chiar dacă le asigură supraviețuirea și înmulțirea. La baza problemei stă faptul că animalele domestice au moștenit de la strămoșii lor sălbatici numeroase nevoi fizice, emoționale și sociale pe care oamenii care le cresc în ferme le ignoră, fără să plătească vreo amendă pentru asta. Închid animalele în cuști minuscule, le mutilează coarnele și cozile, separă mamele de pui și le împerechează selectiv, obținând monstruozități. Animalele suferă enorm, însă supraviețuiesc și se înmulțesc.

Ca să supraviețuiască și să se înmulțească în sălbăticie, mistreții din vechime trebuiau să cutreiere teritorii vaste, să se familiarizeze cu mediul lor și să se ferească de capcane și prădători. În plus, erau nevoiți să comunice și să coopereze cu ceilalți mistreți, formând grupări sociale deosebit de complexe, dominate de femelele în vârstă, cu experiență. Drept urmare, presiunile evoluției au făcut ca mistreții – și mai ales femelele – să devină animale sociale deosebit de inteligente, caracterizate de o curiozitate vie și dorințe puternice de a se juca, de a hoinări, de a explora împrejurimile. O scroafă care se năștea cu o mutație rară care o făcea să fie indiferentă față de mediul și comunitatea ei de mistreți nu avea mari șanse de supraviețuire.

Urmașii mistreților, porcii domestici, au moștenit inteligența, curiozitatea și abilitățile sociale ale acestora. Asemenea mistreților, porcii domestici comunică folosind o mare varietate de semnale sonore sau olfactive: scroafele recunosc guițaturile unice ale purceilor lor, în vreme ce purceii de două zile disting deja chemările mamei lor de cele ale altei scroafe. Profesorul Stanley Curtis de la Pennsylvania State University a antrenat doi porci, pe nume Hamlet și Omletă, să controleze un joystick special cu râturile și a constatat că în scurt timp porcii rivalizau cu primatele, învățând și jucând jocuri simple pe computer.

Astăzi, majoritatea scroafelor din fermele industriale nu joacă jocuri pe computer. Sunt închise de stăpânii lor oameni în cuști de gestație minuscule, care de regulă măsoară 2 metri pe 60 de centimetri. Cuștile au podea din beton și gratii metalice și abia dacă le permit scroafelor gestante să se întoarcă sau să doarmă pe-o parte. De mers nu se pune problema. După trei luni și jumătate în asemenea condiții, scroafele sunt mutate în cuști puțin mai late, unde fată și își alăptează purceii. În vreme ce purceii sug în mod natural între zece și douăzeci de săptămâni, în fermele industriale sunt înțărcați și forțat după două săptmâni, separați de mama lor și trimiși să fie îngrășați și măcelăriți. Mama este inseminată din nou imediat și retrimisă în cușca de gestație ca să înceapă noul ciclu. O scroafă trece de obicei prin 8-10 asemenea cicluri înainte de a fi ea însăși sacrificată.

Dar scroafele închise în cuști de gestație suferă enorm și manifestă o frustrare acută, care în multe cazuri se transformă în disperare extremă.”

Aici, Harari face trimitere la un studiu făcut de Humane Society of United States în februarie 2013, în care se arată că multe dintre scroafele închise în cuști se automutilează, mușcând barele cuștilor până le cad dinții, lovindu-se cu capetele puternic de barele de metal sau căpătând diverse tulburări de comportament cum ar fi mestecatul în gol sau refuzul de a mai bea apă.

Adăugați la asta și faptul că, contrar credinței populare, porcul este un animal deosebit de curat, care în condiții normale își face nevoile la mare distanță de arealul în care trăiește sau doarme, pe când în ferme este forțat să trăiască o viață nu doar fără să se miște vreodată, ci și scăldat în propriile fecale.

Poftă bună!

Facebook
Twitter
Google+

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.

Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services