Am vizitat fundația Motivation din Galați alături de câinii noștri Bumi, Max, Taz și Luna. Cei de la Motivation sunt un ONG care, ca și noi, încearcă să facă viața mai bună unor ființe cu mai puțin noroc în viață: ei fac asta cu persoane cu dizabilități, noi facem asta cu câini abandonați, apoi adoptați și antrenați de noi să ofere bucurie și speranță celor din jur.

Bineînțeles că această întâlnire cosmică dintre două grupuri de ființe pline de sensibilitate s-a lăsat cu multe îmbrățișări, zâmbete întinse pe toată suprafața fețelor, ba chiar și cu niște scurte reprize de plâns din acela bun, pe alocuri.

Vedetele zilei au fost Taz și Luna, cățeii noștri din Galați care s-au aflat la prima vizită ”de serviciu” în noua lor calitate de maidanezi de terapie, alături de dresorul și bunul lor prieten, Lucian Donose. Cei doi au arătat că s-au adaptat imediat la așteptările mult mai mari decât cele pe care le avem de la niște câini obișnuiți, ceea ce nu ne-a mirat: câinii chiar se adaptează la orice și sunt gata să ofere iubire și fericire în orice context. Totul e să primească la schimb la fel de multă iubire, care să vină la pachet cu un spațiu sigur și lipsit de agresivitate.

Share this post