Despre noi
CINE SUNTEM ȘI ÎN CE CREDEM
Animal Society este un nume nou în spatele căruia stă o echipă veche. De peste două decenii luptăm pentru binele animalelor, iar timp de 17 ani probabil ne-ați știut ca VIER PFOTEN România. Deși din 2017 ne continuăm munca sub un nume nou, cei de la VIER PFOTEN ne-au rămas în continuare parteneri de drum și principali colaboratori.

MISIUNEA NOASTRĂ
Misiunea noastră? Probabil aceeași cu a voastră, cei care priviți animalele ca pe niște membri ai familiei: să trăim într-o lume și mai ales într-o țară unde animalele sunt tratate mai bine de către oameni, iar oamenii primesc mai mult ajutor și mai multă iubire din partea animalelor, în schimb. Nu suntem stăpânii lor, suntem prietenii lor. Și, când se întâmplă ca prietenii noștri să nu poată vorbi, noi vom fi mereu aici, s-o facem în numele lor.
Pentru că prietenii contează, pentru că nu doar animalele au de câștigat din tratarea cu respect a oricărei forme de viață, ci și noi, oamenii. Această interdependență între specii stă la baza tuturor proiectelor noastre. Prin proiectul “Sterilizează și salvează” sprijinim autoritățile locale în vederea gestionării populației de câini și pisici într-un mod uman, eficient și sustenabil, atât pentru binele animalelor, cât și pentru binele comunităților. Iar cu “Câini pentru oameni” am demonstrat că niște câini luați de pe stradă se pot transforma în veritabili supereroi. Transformați cu grijă, răbdare și afecțiune, din maidanezi comuni în câini de terapie de care se bucură oameni aflați la nevoie, prietenii noștri contribuie de 16 ani la îmbunătățirea constantă a percepției publice asupra animalelor nimănui.
În paralel cu proiectele noastre, vom continua să aprofundăm studiile referitoare la relația și comunicarea om-animal. Pentru că să le înțelegem mai bine înseamnă să le tratăm mai bine. Ambiția noastră este să-i facem pe români și pe oameni, în general, să se poarte mai frumos și mai responsabil cu toate animalele cu care intră în contact. Deși un viitor în care nici un animal și nici un om să nu mai sufere e greu de imaginat, unul în care să reducem semnificativ suferința din jur este în puterea noastră. Și-l putem transforma în realitate împreună, începând chiar de azi.
PROIECTUL „CÂINI PENTRU OAMENI”
“Câini pentru oameni”, singurul proiect de terapie asistată de animale cu câini metiși din România, a debutat în 2004. Atunci, pionierul nostru și eroul devenit mascota noastră, Tibi, a devenit primul fost maidanez care a fost nu doar salvat de pe stradă, ci a fost și antrenat ulterior pentru a devenit un bun câine de terapie.
Și Tibi chiar a fost un câine minunat de terapie. La moartea lui, 12 ani mai târziu, au plâns zeci de prieteni de toate vârstele, fie ei bătrâni de la centrul pe care Tibi și trainerii noștri îl vizitau regulat, copii cu nevoi speciale din programul nostru de terapie sau familia lui, Miky și George, care acum îi au pe Țuca și Toto.
În cei 16 ani care au trecut, multe alte sute de copii cu nevoi speciale și bătrâni instituționalizați s-au bucurat de proiectul nostru, pentru că lui Tibi i-au călcat pe urme niște câini la fel de speciali. Astăzi, din proiect fac parte cu normă întreagă Toto, Bumi și Caju, cărora li se alătură uneori Mura și Pișpi. Toți cei cinci au fost salvați fie din adăposturi, fie direct de pe stradă și, dintre sutele de câini salvați de membrii echipei noastre, au fost aceia care s-au făcut remarcați prin niște calități cu totul speciale, pe care orice câine care începe pregătirile pentru a deveni terapeut trebuie să le aibă.
Practic, din câinii nimănui, cei cinci au devenit mai întâi câinii noștri, ai casei, după care, în urma muncii asidue, au ajuns câinii noștri și ai voștri, ai tuturor. Niște animale pe care societatea le crezuse pierdute și care acum întorc înzecit serviciul oamenilor care le-au arătat afecțiune și le-au oferit adăpost și protecție. Din 2016, proiectul nostru beneficiază și de un centru propriu, aflat pe Prelungirea Ghencea nr. 195, unde vă așteptăm în vizită.
Pe lângă terapia cu copii și bătrâni, proiectul nostru include, de câțiva ani, și un program de tot mai mare succes, care presupune interacțiunea cu studenți în timpul sesiunii de examene. “No Stress with Four Paws” este încercarea noastră de a le arăta adolescenților care trec, unii, în premieră prin stresul sesiunii, că există lumină nu doar dincolo de sesiune, ci chiar în timpul acesteia, atunci când ești înconjurat de ființe care te iubesc și te susțin.
În contextul pandemiei de coronavirus, întâlnirile cu copiii și vârstnicii din cadrul programului nostru de terapie se desfășoară momentan online.
PROIECTUL „STERILIZEAZĂ ȘI SALVEAZĂ”
“Sterilizează și salvează” este un proiect vechi de 20 de ani care are o soluție eficientă și demonstrată științific pentru o împăcare istorică între două tabere pe care mulți le credeau ireconciliabile: cei care vor câinii luați de pe stradă cu orice preț și cei care nu vor să-i știe uciși cu nici un chip. Sterilizarea animalelor cu și fără stăpân a fost de la bun început prioritatea noastră, fiind nu doar cea mai umană, ci și cea mai eficientă metodă de gestionare a populației de câini, metodă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.
În cele două decenii în care am lucrat împreună cu VIER PFOTEN, am sterilizat câini din peste 20 de țări și 3 continente (Europa, Asia și Africa), pe lângă cei aproximativ 200.000 sterilizați doar în România. “Sterilizează și salvează” include și acțiuni internaționale de vaccinare antirabică în țări cu probleme în acest sens: în 2018, noi și partenerii noștri străini am vaccinat antirabic peste 50.000 de câini numai în Myanmar. De asemenea, facem parte din echipa internațională pentru dezastre a Four Paws, a cărei misiune este să salveze animalele din țările afectate de calamități.
Pe lângă sterilizarea propriu-zisă (însoțită de obicei și de vaccinarea și microciparea câinilor), echipa noastră mai desfășoară, alături de autoritățile locale, campanii în care membrii comunităților sunt încurajați să fie responsabili, să nu-și mai abandoneze animalele și să le trateze cu respect, dar și să respecte legea care ne obligă să ne sterilizăm câinii.
Atunci când și ajutorul din partea autorităților locale este la înălțime, se ajunge la rezultate de excepție. În Sibiu sau Dej, de pildă, implicarea totală a factorilor de decizie a redus practic la zero numărul animalelor de pe străzi, fără să se recurgă la eutanasie. De altfel, alegerea eutanasiei în locul sterilizării și al campaniilor de responsabilizare civică este o opțiune nu doar crudă, iresponsabilă și costisitoare, ci și ineficientă, tratând efectul, nu cauza.
În 2019, Animal Society a demarat, în parteneriat cu VIER PFOTEN și cu Primăria Municipiului Galați, un proiect-pilot unic în Europa, care vizează gestionarea umană și sustenabilă a populației de câini și pisici prin desfășurarea de campanii de sterilizare, precum și a unor acțiuni de informare și conștientizare cu privire la importanța sterilizării, vaccinării și adopțiilor. Proiectul-pilot din Galați va continua până la sfârșitul anului 2021.
PROIECTUL ”BUCUREȘTI, UN ORAȘ PRIETENOS ȘI RESPONSABIL CU ANIMALELE DE COMPANIE”
În octombrie 2021, Animal Society, prin Centrul de Educație pentru Bunăstarea Animalelor – ”Câini pentru Oameni” și în parteneriat cu Four Paws International, a demarat un proiect important, la finalul căruia sperăm că Bucureștiul va face pași seioși spre a deveni un oraș model în ceea ce privește tratamentul animalelor de companie cu și fără stăpân.
Proiectul ”București, un oraș prietenos și responsabil cu animalele”, sprijinit de Primăria Municipiului București, a avut patru componente principale, dintre care cea mai importantă este inițiativa de schimbare a cadrului legislativ din capitală, astfel încât aceasta să devină un oraș mai prietenos și mai responsabil cu animalele.
- S-au desfășurat patru ateliere online cu participare gratuită, în care am explicat pe larg adopțiile și comportamentul responsabil față de animale, alături de specialiștii pe care i-am avut ca invitați la fiecare webinar: Ana Maria Băsceanu – Specialist în comportament felin și Pet sitter profesionist; Cristi Gîu – Instructor dresaj și reabilitare canină; Anca Tomescu – Dr. Medic Veterinar și reprezentant al Adăpostului Speranța; Victor Chitic – Doctor Psiholog, Specialist în Terapia Asistată de Animale.
- S-au organizat patru evenimente de adopție, în parteneriat cu Adăpostul Speranța și patru câini au fost adoptați. În cadrul evenimentelor, am distribuit materiale informative despre comportamentul responsabil și îngrijirea corespunzătoare a animalelor de companie;
- S-a continuat programul Mesagerii Speranței – program de dresaj de bază derulat în Adăpostul Speranța, cu scopul de a face câinii adulți din adăpost mai ușor de adaptat la case și familii noi
- Am derulat evenimentul online de tip ”masă rotundă” la care am invitat reprezentanții autorităților locale și asociațiile care se ocupă de protecția animalelor pentru a le propune colaboorări durabile pentru binele animalelor orașului dar și pentru a dezbate public setul de măsuri pe care îl propunem spre implementare autorităților pentru ca orașul nostru să se alinieze standardelor internaționale în ceea ce privește bunăstarea animalelor cu sau fără stăpân
Setul de măsuri și standarde internaționale pentru un oraș prietenos și responsabil cu animalele poate fi analizat aici: