S-a născut acum aproape 2500 de ani, în colonia greacă de la Sinope, nu departe de România de astăzi. Deși provenea dintr-o familie bogată, a decis să se mute la Atena și să trăiască într-un butoi, pe stradă, spunând că dacă un șoarece poate trăi fără proprietăți și bani, atunci la fel poate și el. Pe stradă, câinii i-au devenit cei mai buni prieteni.

A fost un filosof uriaș, deși foarte incomod pentru contemporanii săi care îl porecliseră, crezând că-l jignesc, ”Câinele”. Diogene le-a răspuns: ”Mă simt mândru de această poreclă. E adevărat, sunt loial și cinstit, mă port frumos cu aceia care îmi oferă ceva, latru la aceia care mă ignoră și îmi înfig dinții în nemernici.” Tot el a spus faimoasele cuvinte: ”Filosofii și câinii fac cel mai mult bine societăți și primesc cel mai puțin credit.”

Iubea câinii, așadar, pe care îi considera ”cea mai virtuoasă creatură de pe pământ”. Nu avea, în schimb, o părere prea bună despre majoritatea oamenilor. Când a văzut autoritățile ridicând un cerșetor de pe stradă pentru că furase mâncare, Diogene a comentat (destul de actual, am zice): ”Trăim într-o lume în care hoții cei mari pedepsesc doar hoțiile mici.” De asemenea, era cunoscut gestul său de a hoinări străzile orașului ziua în amiaza mare, cu o lampă aprinsă în mână, ”în căutarea unui om adevărat și cinstit”. Nu se știe dacă l-a găsit vreodată.

A fost vândut ca sclav unui corintian pe nume Xeniades, care a fost atât de impresionat de calitățile morale și de inteligența lui Diogene încât l-a rugat să fie mentorul copiilor săi, după care i-a redat libertatea. Când l-a întâlnit pe Alexandru cel Mare, acesta i s-a adresat astfel: ”Sunt Alexandru, marele rege”. Diogene i-a replicat: ”Eu sunt Diogene, câinele”. El însuși un mare admirator al filosofului, Alexandru cel Mare i-a spus: ”Diogene, pot să-ți ofer orice îți dorești. Bogății, palate, femei, pământuri, regate, cere-mi orice și îți voi îndeplini dorințele”. La care Diogene i-a răspuns: ”Atunci dă-te la o parte și vezi-ți de treabă, că blochezi lumina soarelui.”

Deși curtat de regi și mari bogătași ai vremii, Diogene a continuat să trăiască pe stradă, alături de prietenii săi, câinii, până la moarte. Se spune că ar fi cerut pe patul de moarte ca, după moarte, trupul său să fie frumușel porționat și dat de mâncare la câini, ca un ultim gest de mărinimie și de ajutor pentru prietenii săi. În orașul său natal, Sinop, s-a ridicat o statuie cu Diogene ținând o lampă în mână și cu un câine alături.