Despre noi

Animal Society a fost înființată în 2017 de câțiva veterinari cu peste 20 de ani de experiență într-o mare organizație internațională de protecția animalelor (Four Paws). Sediul nostru este în București, dar am sterilizat câini în Asia și o bună parte din Europa, am participat la misiuni de salvare în Africa și, mai ales, ne-am zbătut dintotdeauna pentru binele animalelor din România. Toate proiectele noastre sunt gratuite pentru public și ne datorăm continuarea eforturilor în totalitate vouă, donatorilor noștri

Misiunea noastră

Misiunea noastră? Probabil aceeași cu a voastră, cei care priviți animalele ca pe niște membri ai familiei: să trăim într-o lume și mai ales într-o țară unde animalele sunt tratate mai bine de către oameni, iar oamenii primesc mai mult ajutor și mai multă iubire din partea animalelor, în schimb. Nu suntem stăpânii lor, suntem prietenii lor. Și, când se întâmplă ca prietenii noștri să nu poată vorbi, noi vom fi mereu aici, s-o facem în numele lor.

Pentru că prietenii contează, pentru că nu doar animalele au de câștigat din tratarea cu respect a oricărei forme de viață, ci și noi, oamenii. Această interdependență între specii stă la baza tuturor proiectelor noastre. Prin proiectul “Sterilizează și salvează” sprijinim autoritățile locale în vederea gestionării populației de câini și pisici într-un mod uman, eficient și sustenabil, atât pentru binele animalelor, cât și pentru binele comunităților. Iar cu “Câini pentru oameni” am demonstrat că niște câini luați de pe stradă se pot transforma în veritabili supereroi. Transformați cu grijă, răbdare și afecțiune, din maidanezi comuni în câini de terapie de care se bucură oameni aflați la nevoie, prietenii noștri contribuie de 16 ani la îmbunătățirea constantă a percepției publice asupra animalelor nimănui.

În paralel cu proiectele noastre, vom continua să aprofundăm studiile referitoare la relația și comunicarea om-animal. Pentru că să le înțelegem mai bine înseamnă să le tratăm mai bine. Ambiția noastră este să-i facem pe români și pe oameni, în general, să se poarte mai frumos și mai responsabil cu toate animalele cu care intră în contact. Deși un viitor în care nici un animal și nici un om să nu mai sufere e greu de imaginat, unul în care să reducem semnificativ suferința din jur este în puterea noastră. Și-l putem transforma în realitate împreună, începând chiar de azi.

Centrul de Educație pentru Bunăstarea Animalelor – ”Câini pentru Oameni”

În programul ”CÂINI PENTRU OAMENI” al organizației noastre susținem de 19 ani programe de terapie și activități asistate de câini maidanezi adoptați.

Beneficiarii sunt mai ales persoane defavorizate (copii cu nevoi speciale, bătrâni din centre de plasament), dar și categorii precise (am susținut programul de destresare în timpul sesiunii studenților bucureșteni ”NO STRESS WITH FOUR PAWS”) sau publicul larg.

Echipa noastră de specialiști canini, inclusiv un psiholog, străbate țara în lung și în lat, alături de câinii adoptați și antrenați ai membrilor echipei, pentru a arăta oamenilor, în special copiilor, beneficiile fizice și emoționale ale includerii animalelor de companie în familie.

”Sterilizează și salvează”

”STERILIZEAZĂ ȘI SALVEAZĂ” este alt program important al organizației noastre. În cadrul lui, sterilizăm anual câini și pisici cu și fără stăpân în zeci de localități din România.

Pentru că în general colaborăm cu autoritățile locale și sterilizăm în adăposturi publice din țară, când timpul ne-o permite tratăm și câinii de acolo sau încercăm să le găsim familii.

De asemenea, veterinarii și prinzătorii noștri sunt adeseori însoțiți în proiecte de cealaltă parte a echipei, cea care își propune să informeze și să educe comunitățile locale în legătură cu nevoile și drepturile animalelor din România.

Implicarea socială a comunității

Acesta este un proiect complementar celor descrise mai sus în care credem foarte mult.

În paralel cu sterilizările din toată țara și cu activitățile de terapie și destresare cu maidanezi dresați, specialiștii noștri organizează sistematic workshop-uri la care invită personalități marcante din localitățile respective. Discutăm cu aceștia problemele animalelor din comunitate și prioritățile pentru ajutarea acestora, apoi continuăm întâlnirile cu cei mai implicați dintre ei pentru a pune la punct și rezolvările propriu-zise. Acestea sunt ulterior materializate chiar de către oamenii din localitățile respective, cu asistența și supravegherea noastră.

Implicând oameni cu un cuvânt de spus în programele noastre, ne asigurăm pe cât posibil că localitățile respective se vor descurca, prin aportul propriilor cetățeni, și atunci când noi le părăsim, la finalul proiectelor.

Toate proiectele noastre pot fi susținute astfel:

  1. Trimițând un SMS cu textul IMPLICAT la 8845, pentru 2 euro lunar
  2. Prin PayPal: paypal@animal-society.org
  3. Prin redirecționarea a 3.5 % din impozit – găsești formularul necesar în secțiunea Donează
  4. Prin virament bancar, în următoarele conturi

CONT RON: RO58 RZBR 0000 0600 1975 1750 

CONT EUR: RO31 RZBR 0000 0600 1975 1751