Dacă, în urma postărilor noastre privind câinii de la Speranța sau în urma accesării rubricii „Adoptă” de pe site-ul adăpostului Speranța, te-a emoționat sau ți-a atras atenția în mod deosebit profilul unui anumit câine (sau poate al mai multor câini), următorul pas ar fi să contactezi adăpostul pentru a stabili când ai putea să faci cunoștintă cu câinele sau câinii respectivi.

Sau poate te-ai dus direct la adăpost și ți-ai găsit prietenul mult căutat. Vei fi, probabil, ușor dezamăgit să constați că nu îl poți lua acasă imediat, dar așteptarea nu poate decât să sporească bucuria ce va urma. Legea prevede câțiva condiții care trebuie respectate. Iată de ce documente vei avea nevoie pentru a finaliza adopția:

  1. Copie după cartea de identitate;
  2. Dovada că dispui de spațiul necesar creșterii câinelui (copie după actul de proprietate al casei sau al unui teren, de exemplu);
  3. Dovada că dispui de resursele materiale necesare întreținerii câinelui (adeverință venit, fluturaș salariu, talon pensie, etc);
  4. Acordul asociației de proprietari, dacă stai la bloc și vrei să adopți mai mult de doi câini

 

Imediat după încheierea procedurii de adopție, câinele va trebui înregistrat în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS). În plus, adoptatorul va trebui să respecte Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor, care prevede anumite interdicții și obligații ale deținătorilor de animale. Astfel, aceștia trebuie să le asigure animalelor următoarele:

  1. a) un adăpost corespunzător;
  2. b) hrană și apă suficiente;
  3. c) posibilitatea de mișcare suficientă;
  4. d) îngrijire și atenție;
  5. e) asistență medicală

Relele tratamente și cruzimea împotriva animalelor (inclusiv abandonul) sunt interzise prin lege.

Adopția la distanță

 

Dacă nu dispui de timpul necesar, de spațiu, sau dacă adopția propriu-zisă nu este posibilă, în cazul tău, din alte motive, dar ai vrea să ajuți un câine (sau mai mulți) de la „Speranța” și să ai o relație specială cu el, există varianta adopției la distanță. Aceasta presupune anumite responsabilități din partea ta, dar își conferă și anumite drepturi. Chiar și formalitățile necesare se pot realiza la distanță, contractul-angajament de adopție putând fi completat, semnat și trimis către adăpost în format electronic. Odată cu semnarea contractului de adopție, vei avea următoarele drepturi și obligații:

Obligații

  1. Să achiți lunar (inclusiv online) contravaloarea costului de întreținere a câinelui, stabilit de comun acord cu adăpostul
  2. Să anunți în scris (inclusiv online), din timp, când nu poți achita contravaloarea costului de întreținere
  3. Să permiți beneficiarului (adăpostului) să posteze poze cu câinele adoptat la distanță și cu tine pe paginile de socializare ale adăpostului

Drepturi

  1. Poți vizita adăpostul oricând în timpul programului de vizitare;
  2. Poți vizita câinele sau câinii adoptați în zilele și în intervalul orar de vizitare;
  3. Vei avea prioritate la adopția propriu-zisă, dacă vei dori acest lucru;
  4. Vei fi informat periodic privind starea de sănătate a câinelui; în caz că intervine o problemă medicală, vei fi anunțat în termen de două zile lucrătoare.

Pentru a vedea cum arată contractul-angajament de adopție la distanță și pentru mai multe informații privind drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de încetare a contractului, accesați rubrica de adopții de pe site-ul adăpostului Speranța.

Share this post