Printr-un ordin semnat de ministrul Apelor și Pădurilor, domnul Ioan Deneș (de profesie electrician), guvernul României dă undă verde la masacrarea mistreților, dar și a prădătorilor, motivul invocat fiind pesta porcină africană. Ordinul conține și o anexă în care se suplimentează cotele de ”recoltă” aprobate cu 27.914 capete, la nivel național. Adică, pe lângă uciderile care erau permise deja, domnul Deneș mai omoară fulgerător, cu o simplă încordare a pixului, încă aproape 28.000 de animale sălbatice care nu doar că nu au nici o vină, ci nu prezintă nici un pericol.

„În primul rând, mistreții, deși pot fi într-adevăr purtători de pestă porcină, nu pot face rău nici oamenilor, care nu sunt afectați de virus, nici porcilor domestici, cu care nu au cum să intre în contact. Mai mult decât atât, vânătoarea nediferențiată, mai ales vânătoarea de mistreți făcută de oricine altcineva decât de niște specialiști extrem de bine pregătiți, este chiar interzisă”, lămurește Gabriel Ignat, medic veterinar.

Dar grozăvia din ordinul ministrului este articolul 6, în care s-a introdus o mențiune șocantă: ”Se va acționa pentru recoltarea mistreților și prădătorilor de către vânători și personal de specialitate al gestionarului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, cu încadrarea în cotele de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 540 / 15.05.2018 și a cotelor suplimentare aprobate prin prezentul ordin.”

În traducere liberă, vânătorilor din toată țara li se permite să omoare cu 28.000 mai mulți urși, lupi, râși etc. decât cotele maxime aprobate acum nici 3 luni, invocându-se o boală care afectează doar porcul domestic și pe cel mistreț.

Decizia șocantă s-a făcut fără întrunirea și consultarea unei comisii de specialiști, exclusiv după discuții cu fermieri direct interesați și vânători.

Reamintim publicului și autortiăților că un raport al specialiștilor Comisiei Europene veniți să analizeze situația din România la începutul acestui an (după ce epidemia de pestă porcină izbucnise în iulie 2017) a vorbit exclusiv despre permiterea omorârii porcilor mistreți din focare, nicidecum a mistreților din toată țara și cu atât mai puțin a celorlalte animale. Și asta doar în cazurile de o gravitate extremă! Prin urmare, în acest cerc vicios al incompetenței autorităților românești sunt ignorate și nerespectate inclusiv recomandări ale Comisiei Europene. Reamintim și faptul că încă de anul trecut ar fi trebuit înființat un Comitet Național de Combatere a Bolilor care să se ocupe de situație în mod profesionist și calculat. Acesta a fost însă înființat abia foarte recent, după ce scandalul a revenit în atenția publică.

Animal Society și Four Paws solicită public ministrului Ioan Deneș precum și prim-ministrului Viorica Dăncilă să oprească masacrul și să explice publicului, precum și organizațiilor non-guvernamentale internaționale care deja și-au exprimat îngrijorarea, care au fost presiunile în urma cărora au semnat un asemenea act necugetat și criminal, cu implicații uriașe pentru fauna României, dar și pentru imaginea țării noastre în comunitatea europeană și mondială.

///

Using the swine flu as a pretext, the Romanian Minister for Waters and Forests, Mr. Ioan Deneș, signed an order that will allow Romanian hunters to kill 28.000 more wild animals than the previous maximum number of huntings, that was agreed upon in May 2018.

First of all, although they can carry the disease, wild boars can’t transmit it to humans (who aren’t affected by the virus) or domestic pigs (that they don’t have contact with).
But the shock of the Minister’s order is 6th article, that we quote: “Action is needed to collect wild boars and predators by hunters […] respecting the maximum levels approved by the order nr. 540 / 15.05.2018 and the new maximum levels, approved by the current order.”

So, the hunters all over the country will be allowed to kill 28.000 more bears, wolves, lynxes etc. than the maximum levels that were approved 3 months ago, appealing to a disease that only affects domestic pigs and wild boars.

The shocking decision was made without consulting a team of specialists, only after informal discussions with farmers and hunters.

We remind the public and the authorities that an official advice from European Commissions’ specialists who visited Romania in January 2018 indicated that only wild boars in focal points should be eliminated, not boars from all over the country and especially not other wild animals too.

We also want to remind the public that a National Committee for Preventing Diseases should have been set up one year ago, after the swine flu first appeared, but that only happened a few days ago, when the situation got mass media coverage again.

Animal Society and Four Paws publicly urges Minister Ioan Deneș and prime minister Viorica Dăncilă to stop the massacre and to explain to the general public, but also to European partners that are worried, what were the reasons for them to sign this criminal and reckless order, that will have huge and dramatic consequences on Romania’s wild life, but also for the way the rest of the world sees us, as a country.

Share this post