ECHIPA NOASTRĂ
CONDUCERE

Anca Tomescu
Medic veterinar, Președinte Animal Society
Părinții mei mi-au spus mereu că pisica si câinele sunt membri ai familiei, cu drepturi depline. Așa am fost educată. Să le respect și să le iubesc. Pasiunea și respectul pentru animale m-au determinat să devin medic veterinar. Pe lângă bucuria zilnică pe care animalele mi-o oferă, mai am și satisfacția și plăcerea de a lucra alături de o echipă dedicată, cu entuziasm si implicare. Împreună am realizat că recunoștința, loialitatea, tandrețea, dragostea pe care o primim de la animale sunt unice.

Clayton Davis
Director executiv
Având peste 30 de ani de experiență în managementul unor organizații neguvernamentale din 8 țări din Europa, SUA și Africa, întreaga mea carieră a fost construită în jurul aspirației mele de a produce o schimbare în bine în lume. Lucrând, alături de Anca și de restul echipei, în 2017, pentru a lansa Animal Society, am avut ocazia de a-mi folosi experiența și cunoștințele pentru a produce o schimbare în bine în viața animalelor, lucru care este benefic, în definitiv, și pentru oameni. Am avut primul câine la 5 ani și, ca majoritatea oamenilor, iubesc câinii. De fapt, mama mea susține că am un frate – câinele ei, pe nume Bailey.

Gabriel Ignat
Medic veterinar, Vicepreședinte Animal Society, Manager proiect „Sterilizează și salvează”
Transformându-mi dragostea pentru animale într-o profesie, am putut ajuta multe ființe lipsite de apărare. Acest lucru mă împlinește și mă motivează în fiecare zi.
DEPARTAMENTUL ADMINISTRATIV

Mihaela Mitroi
Ofițer financiar-administrativ
Deși lucrez la birou, îmi place să mă implic în munca de teren cu fiecare ocazie. Animalele ne dau o lecție de viață despre ce înseamnă supraviețuire fără a distruge alte specii sau mediul înconjurător.

Delia Darabană
Ofițer comunicare
DEPARTAMENTUL "STERILIZEAZĂ ȘI SALVEAZĂ"

Beatrice Dinu
Medic Veterinar, Șef echipă „Sterilizează și salvează”
18 ani alături de Vier Pfoten/Animal Society spun totul despre mine. Cea mai mare satisfacție profesională o am atunci când văd că animalele tratate și îngrijite de mine se recuperează în totalitate și chiar mănâncă din palma mea.

Cristina Bijnea
Medic Veterinar proiect „Sterilizează și salvează”
Medicina veterinară mi-a stârnit o curiozitate nemărginită prin vastitatea domeniului de studiu al regnului animal. Din iubire și pasiune pentru animale, s-a născut dorința de a-mi aduce o contribuție în crearea unui impact benefic asupra vieții acestora.

Iulian Dan
Membru teren proiect „Sterilizează și salvează”
Sunt bucuros de ceea ce fac și sper să o fac la fel de bine ca până acum și în continuare.

Santhosh Kumar
Membru clinică proiect „Sterilizează și salvează”
Animalele m-au ajutat să devin o persoană optimistă.

Ciprian Virgil Voicu
Îngrijitor animale
Privirea unui câine, plină de recunoștință și afecțiune, este cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care o poți primi, în fiecare zi. De aceea, am ales să fiu în mijlocul câinilor și în slujba lor în fiecare zi și nu există, pentru mine, bucurie mai mare.

Georgică (Vasile Nica)
Îngrijitor animale
Animalele mi-au fost dragi de când mă știu și profesia mea îmi oferă împlinire, știind că pot contribui la bunăstarea lor.
DEPARTAMENTUL "CÂINI PENTRU OAMENI"

Roxana Crișan
Manager proiect „Câini pentru Oameni”
Dacă e ceva greșit în a avea grijă de animale, atunci eu nu vreau să am dreptate. Cred cu tărie că măsura noastră ca umanitate se vede cel mai bine în relațiile pe care le avem cu cei lipsiți de apărare, animalele, și de aceea știu că sunt în locul potrivit: Animal Society. Aici vreau să contribui la bunăstarea animalelor fără stăpân, astfel încât, alături de voi, să creăm o lume mai bună pentru noi toți.

Iulia Miu
Sociolog proiect „Câini pentru Oameni”
Când sunt în preajma animalelor, îmi permit să fiu eu însămi mereu, fiindcă animalele nu ne judecă, ne motivează, empatizează cu noi și ne ajută să fim mereu în prezent, bucurându-ne de moment.

Alina Andriescu
Coordonator activităţi AAI - Câini pentru oameni”

Oana Costache
Psiholog proiect „Câini pentru Oameni”
Caut mereu să descopăr mai mult despre ce îmi place și îmi aduce bucurie!
Activitățile alături de animale și interacțiunea cu ele sunt, pentru mine, printre cele mai frumoase, atât profesional cât și personal. Dar sunt și cele mai grele: nu pot disimula cu un cățel, nu pot impresiona sau evita, legătura este sau nu este. Depinde și ce ințelegem, fiecare dintre noi, prin legătura cu animalul de companie. Pentru mine, este acel moment de siguranță și energie! Când lucrez, mă joc cu câinele meu! Este focus și cooperare în ceea ce facem împreună. Mi-am dorit mereu să dezvolt starea specială de FOCUS și ÎNCREDERE pe care o am cu câinele meu, Mica, iar prin proiectele Animal Society, cred că reușesc. Ne vedem la activități!

Ana Maria Dandeș
Coordonator proiect "Community Engagement" Galați
Lucrez în fiecare zi cu și pentru animale și mă simt cu adevărat norocoasă să pot face asta. Nimic nu-mi poate egala mulțumirea sufletească oferită de privirea plină de iubire a unui animal.