Beneficiile terapiei asistate de animale decurg, în mare parte, din interacțiunea directă cu ele. Mângâierile, alintările și reacțiile animalelor la acestea fac parte din procesul terapeutic. Uneori, simpla lor prezență poate face minuni.

Din cauza pandemiei de coronavirus, echipa noastră de terapie asistată de animale a trebuit să se țină departe de beneficiarii programului „Câini pentru oameni”, copii cu nevoi speciale și vârstnici instituționalizați, aceștia din urmă fiind cei mai vulnerabili în fața virusului COVID-19.

Pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă, în care grijile și senzația de singurătate pot deveni uneori copleșitoare, Animal Society le-a dat întâlnire acestora în mediul online, unde au putut să-și revadă prietenii patrupezi, foștii maidanezi deveniți câini de terapie desăvârșiți.                                                                                              Copiii și vârstnicii au putut interacționa de la distanță cu câinii, alinându-și o vreme dorul și recăpătându-și speranța că totul va fi bine. Mici surprize din partea noastră au marcat momente speciale, cum ar fi aniversarea câte unui copil sau împlinirea a opt ani de când vizităm săptămânal vârstnicii de la centrul „Floare Roșie” din capitală. Trăim vremuri în care distanțarea este o dovadă de responsabilitate și, deseori, de iubire. Pe noi, distanța nu face decât să ne apropie de toți cei care au făcut parte din familia Animal Society în ultimii ani.

 

 

 

 

 

 

 

Share this post